marți, 17 ianuarie 2012

Comunicat de presă

       

                        
           Am pornit să colindăm, de Băsescu să scăpăm!

Fiindcă de Crăciun am fost plecați în vacanță, ne-am gândit să ne luăm revanșa față de cetățenii sectorului 2, pe care nu i-am colindat, dar au fost bântuiți, în schimb, de Onțanu, un buhai deghizat în general.                
Vom merge  cu ”Jos Băsescu!” pe la ușile bucureștenilor care par să se trezească din amorțire. Nu pretindem în schimb nici nuci, nici bani, ci doar să fim ascultați. E un an în care putem schimba regimul autoritar al lui Traian Băsescu și îl putem înlocui pe cameleonul plantator de panseluțe scumpe pe bani publici, primarul Neculai Onțanu. De asemenea le-am fi recunoscători celor pe la care vor trece, dacă ni se vor alătura joi 19 ianuarie, ora 15 la marele miting pe care-l plănuim în cadrul USL.
Plecarea va fi de la intrarea in parcul Herastrau, Arcul de Triumf.

Sculați gazde, nu dormiți!




Preşedinte al Clubului Studenților Liberali - Sectorul 2

Sîrbulescu Andrei

joi, 12 ianuarie 2012

COMUNICAT

Comunicat
Într-o ţară a generalilor de carton, comemorăm eroii adevăraţi!
Sâmbătă, 14 ianuarie, se împlinesc 118 ani de la naşterea Ecaterinei Teodoroiu. De aceea am ales aceasta zi sa semnăm Acordul de Colaborare cu Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate in Rezerva si Retragere (SCMB) Filialele Sectorului 2. Dorim să ne amintim că armata română a avut şi eroi adevăraţi, nu doar chelneri şi şantierişti ridicaţi peste noapte la rang de general, în urma unei ”ploi de stele” venită de la Cotroceni. De ziua femeii sublocotenent căzute la datorie, la numai 23 de ani, pe frontul Primului Război Mondial, noi, filiala PNL a Sectorului 2, fiindcă respectam haina militară, chiar daca unii o folosesc tot mai des drept accesoriu de carnaval, ne unim forţele cu SCMD Filialele Sectorului 2, pe ai cărui membri îi vom sprijini să-şi apere drepturile. Unii dintre ei au ajuns să trăiască de pe o zi pe alta tocmai din cauza hoardei uneperiste care a pus gheara pe Ministerul Apărării Naţionale. Filialele PNL si SCMD ale Sectorului 2 vor colabora pentru a face faţă mai usor provocarilor pe care le vom intâmpina în acest an electoral, in demersul nostru de a scăpa de actuala coaliţie de guvernământ si de a readuce România pe drumul ei firesc, democratic si european.
Ceremonia de semnare a Acordului de Colaborare va fi urmată de un simpozion dedicat Ecaterinei Teodoroiu, in cadrul căruia vor avea loc discuţii cu profesionişti autentici din structurile de apărare ale ţării printre care generali în rezervă, foşti şefi ai serviciilor secrete dar şi cu politicieni care au fost implicaţi în conducerea organismelor defensive ale României. Vă aşteptăm cu drag la sediul PNL Sectorul 2, din Soseaua Ştefan cel Mare numarul 31, festivitatile incep la ora 10:30.
Dan Cristian Popescu
Preşedinte PNL Filiala Sector 2